De cinci luni și jumătate
Nu a mai plouat deloc
Râurile sunt secate,
Iar pădurile iau foc.
Soarele, parcă de ciudă,
Tot pământu-a pârjolit,
Vitele în țarc asudă,
Oamenii s-au moleșit.
Vântul răsuflarea-și ține
Nu adie nicio boare
Plopului să urle-i vine
De atâta nemișcare.
Câmpurile-s pustiite
Și pline de crăpături,
Plantele îngălbenite
Cad răpuse de călduri.
Au ieșit femei o mie
Și ce mare le e truda
Că s-au adunat pe glie
Și imploră paparuda.
Popii moaștele sărută
Și se roagă conștiincios
Toată ziua imnuri cântă,
Însă fără de folos.
Unde ești, Sfinte Ilie?
Să pocnești un pic din bici
Să stârnești o vijelie,
Ca să plouă și pe-aici.
Doar speranța ne mai ține
Și credința-n Dumnezeu,
Mâine poate-o fi mai bine,
Fără apă-i tare greu.
vezi mai multe poezii de: Octavian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.