O umbră pe ziduri ascultă tumultul,
ah, bate în piatră un cord neștiut,
ciulește urechea: se crapă mormântul,
cuvinte șoptite se-aud din trecut.
Nu-i Ana, tăcere!, o altă poveste
se-ascunde în zidul crestat de strigoi,
se plânge, se vaită, se-ncurcă-n proteste,
din piatră răsar, furioși, sânii goi.
O umbră-nlemnită privește cu groază
cum sfârcul crestează lumina ciudat,
alături o lampă privirea-și fixează
pe forma rotundă cu cap țuguiat.
Un scrâșnet se-aude, pocnește o ușă,
vitralii vibrează, e vai și amar,
pe umbra mirată o albă mănușă
își lasă amprenta pudrată cu var.
O coapsă se-ntinde, genunchiul pocnește
și mâna se-avântă în sus, tot mai sus,
se năruie zidul...și prins ca-ntr-un clește
un deget străbate molozul sedus.
adina v.
4.12.2018
vezi mai multe poezii de: Adina Speranta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Și cinci degețele :))
Glumiță, domnule Brancu :)
Mulțumesc pentru semnul de trecere și apreciere :)
Cu drag!
Adina Speranta (autor)
marți, 18 decembrie 2018
Mulțumesc pentru apreciere, domnule Petruvio :)
Și mie îmi e drag versul dumneavoastră, iată că ne găsirăm :)))
Adina Speranta (autor)
marți, 18 decembrie 2018
Avem așa...un da, încă un da...cinci de da pentru cinci strofe.
Georgebrancu
marți, 18 decembrie 2018
Văd aici răbufnirea/răzvrătirea/răzbunarea sacrificatului. Și, cât de frumos răbufnește, se răzvrătește și se răzbună o femeie!
"Că nu e mai de folos zăbavă (popas - sic!) decât cetitul" unei poezii de Adina Speranța!
Petruvio
luni, 17 decembrie 2018