Izvorul dă noi limpezimi fântânii,
Când, din adâncuri, vraja lui țâșnește.
O țară prin poporul ei va crește,
Iar sensul României sunt românii.
Ca pentru Dumnezeu s-avem credința
Că, într-o zi, ne vom afla menirea.
Cu sânge roș se scrie dăruirea,
Făr-a fi slugi, ce simt doar umilința.
Dar aurit, mai sfânt din toate cele,
E hărnicia mâinii lucrătoare.
Ea naște pâini din mierea coaptă-n soare,
Din galbenul de grâu, umplut cu stele.
Slăvită-n veci să fie brazda țării,
Pământ mănos, ce-n suflet se întinde!
Albastrul drum al zărilor cuprinde,
Imensitatea cerului și-a mării.
Ne va salva de-a fi în lume-un ,,nimeni"
Doar piatra de granit din demnitate.
Vom fi înalți și nu-ndoiți de spate,
Că oamenii iubesc să stea cu Oameni.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Dar care este scopul acestei căutări? :)
Manuela Munteanu (autor)
vineri, 29 martie 2024
,,Izvorul dă noi limpezimi fântănii/ Când, din adâncuri, vraja lui țâșnește" - Ah, ce imagine acvatico-magico-delicioasă. Poporul va crește, va tâșni și el într-o zi prin noi, mai ales, sper eu, prin generația tânără din care fac parte. Ideea cu românii și slugile pe de altă parte mi se pare omniprezentă și nepoetică, nu zic în poeziile dumneavoastră dar în general apare în atâtea poezii sub formă necizelată, e o imagine așa straightforward, dacă îmi permiteți un englezism, sluga umilită care se subînțelege adesea că e și proastă etc. Mesajul despre demnitate e frumos. E decentă și poezia aceasta, dar nimic mișcător, mai caut, mai caut.
DascaluAlbert
miercuri, 27 martie 2024