Gardul acela putred care stătea să cadă
În paragină
În curtea unde nu plângea, nu râdea
nimeni
Spre strada
Pe care nu trecea nimeni niciodată.
Nu auzeam amândoi prin același vid
La limita nimicului cu nimeni
Așa erau sufletele noastre
Unite prin același gard…
vezi mai multe poezii de: Sesto Pals
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.