Amurgul se plimba pe roze vânturi,
Ce zbuciumau petale din cireș...
Le vârtejeau, le așterneau ca preș,
Sau le urcau văzduhului, cu cânturi.
În raiu-acesta, nemișcat, shogunul
Simțea din viață ultime frânturi
Și, prin căușul însetatei guri,
Le respira, cu patimă, parfumul.
Nu prea știa ce-i scormonea în minte...
Ori mierea unui chip de porțelan,
Ori părul lung, sălbatic și bălan
Al unei morți, ce îl chema cuminte.
Uitase mersul lin al rugăciunii,
În clipele sfâșietoare prins.
O stea-i făcea cu ochiul ei aprins,
Dar el ținea-n privire bobul lunii,
Cu trupul plin de urlete de fiară,
Întinsă într-un salt de neoprit.
Doar lama argintată de cuțit
Mai lumina un colț de primăvară,
Ținut ascuns în noaptea de tăciune.
O floare roș i-a răsărit la brâu...
Petalele, în cursul lor de râu,
Țeseau un giulgi, cu roză moliciune.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.