şi acum îţi port în gând tablourile
ca într-o expoziţie ambulantă
în care intru doar eu
să-ţi ating sufletul
sufletul tău împrăştiat
în iarna descoperită împreună
când zăpada ne acoperise trupurile
şi se întindea până la marginea lumii
când păsările uitaseră să mai plece
tu ocrotindu-le acolo sub linii multicolore
n-am să înţeleg niciodată de ce
aveau ciocurile atât de mari
şi aripile întinse ca nişte umbre
şi ghearele ...
vezi mai multe poezii de: george ionita
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.