Din care ocnă de tâlhari, din care iad bolnăvicios
Ți-a smuls divinul sufletul, să ți-l ofere fără rost,
"Prietenă" cu gând stătut în țintirimul noroios,
Ce ai cerut să-ți dau lumini, și timpul meu, și adăpost?
Din care morgă de spital ți-a adunat piciorul greu,
Să calce peste brațul care a dus în locul tău poveri
Și te-a păzit de ruinarea în neputință - brațul meu?
Ce premii crezi c-ai să primești, ce decorații, ce averi?
Nimic. Doar strașnicul ecou al muncii care te-a hrănit.
În rest, vei duce apăsarea și chinul inimii pustii,
Chircite-n întunericul din fapta care m-a rănit
Și-n imnul laudei deșarte, ce nu te-nalță. Și tu știi...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.