Îmi bat la ușa gândului fantasme
Zburânde, ca secundele din ceasuri...
Eternitatea-a năvălit cu glasuri
De vrăbii, care au fugit din basme
Să mute, parcă, tinerețea-n mine.
Un zarzăr, în tăcerea lui sihastră,
Îmi urcă primăvara la fereastră
Cu înflorirea brațelor lui pline.
Se duce martie... E-n depărtare,
Edulcorat cu mirodenii albe
Din vântul care-mi scrie-ntruna jalbe
Pe pagini de perdea unduitoare.
Mi se așterne, leneșă, privirea
Pe liniștea pământului cel verde,
Anume procreată să dezmierde,
Cât îi irumpe,-n ierburi, stăpânirea.
Și parcă-adorm la Dumnezeu în poală,
Cu pieptul plin de simfonia clipei,
De calmul din viorile risipei,
Când struna ciripirii se răscoală.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.