Priveam în întuneric și-i ascultam tăcerea
În care, printre note cu aripi de pustiu,
Se rătăcise una cu iz de cafeniu
Ca negurii tăcute să-i laude puterea.
Întreaga simfonie, cu pacea ei deplină,
Părea înlăcrimată în portu-i liniștit,
Dar nota-ceea falsă crea un zumzăit
De aripă-n tenebre, de fals, minciună, tină.
Un râs crispat, malefic, ruptură-n portativ,
O zbatere de note cernute spre abis,
O-nchipuire neagră în calea unui vis,
O simfonie-ntreagă distrusă-n mod parșiv.
Și-nchipuirea ceea cu ochi de-adânc ecou,
Mi-a apărut aievea, din cețuri, într-un dans
Cu mlădieri de suflet și-n adevăr balans,
C-un început adagio și în final rondou.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.