Planul planurilor tale de viitor
și planul planurilor mele de trecut,
ce-o dungă de prezent formau la început,
se pare c-au pățit ceva sfâșietor:
s-au răsucit cumva în spațiul existent,
până când, paralele, s-au îmbrățișat
(pentru o clipă), și-apoi viața, virulent,
c-un strat din ce în ce mai gros le-a depărtat...
vezi mai multe poezii de: florianruse
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Pentru Adina Speranta
V-am inteles din start punctul de vedere, insa oricat ne-am invarti in juril cozii,
pana la urma avem amandoi dreptate intr-un fel. E ceea ce s-ar putea numi un
mic paradox. Asa ca nu prea vad de ce am continua cu aceasta discutie. (Oricum
nu ar duce nicaieri, dupa parerea mea.)
florianruse (autor)
luni, 09 noiembrie 2015
Am vizualizat de la inceput ce este transmis in poezie si mi s-a parut foarte frumos.
Nu am fost de acord cu momentul imbratisarii , moment in care se specifica ca sunt planurile paralele :)
Abia dupa imbratisare eu le vad paralele , ca o despartire definitiva .
O sa iau doua coli de hartie si o sa incerc sa le fac sa se imbratiseze fara a se atinge si neaparat fiind paralele...:) Vai de ele daca nu vor ! :))...
Cu drag !
Adina Speranta
luni, 09 noiembrie 2015
Pentru Adina Speranta
Nu, sunt intai tangentiale, apoi, rotindu-se pe axa lor de tangenta, se aseasa exact ca doua fou de hartie, aflate una peste alta, deci, acum, se poate
spune ca sunt si tangente si paralele in ascelasi timp, iar abia dupa aceea,
viata, se interpune din ce in ce mai evident intre ele facandule numai paralele.
Stiu ca e mai greu de digerat treaba cu ingemanarea si paralelismul in acelasi
timp a vreunui ceva, insa, se pare ca in cazul a doua coli de hartie, chiar exista
o exceptie de la regula.
florianruse (autor)
luni, 09 noiembrie 2015
Da, am inteles ca planurile sunt tangentiale la inceput apoi se desprind , devenind paralele.
Am scris ''suprapunerea lor " ...:)
Apoi , valtoarea vietii le desparte . Momentul imbratisarii l-am vazut ca o atingere, oare nu este asa? Un fel de ramas -bun ..apoi desprinderea . Cum se pot imbratisa doua planuri paralele ? ...cand imbratisarea presupune atingere .
Acel paralelism , pentru o carcotasa ca mine, implica ceva imposibil , reduce din efect , arunca o unda de indoiala asupra mesajului .
Cu drag !
Adina Speranta
luni, 09 noiembrie 2015
Pentru Adina Speranta
La acel "nu se poate ca sunt paralele", am vrut de fapt sa scriu
"nu se poate spune ca sunt paralele".
Scuzati mica mea neatentie!
florianruse (autor)
luni, 09 noiembrie 2015
Pentru Adina Speranta
Nu, prin acel "ce-o dungă de prezent formau la început, ", ar rezulta ca planurile
deja erau tangente, insasi acea lunga insumand punctele lor de tangenta. Deci,
nu merge treaba cu "tangential" indicata de dumneavoastra.
Pana la urma, daca as da ca exemplu doua foi A4, asezate una peste alta,
acestea doua, nu se poate ca sunt paralele. (Si de ce nu imbratisate?)
florianruse (autor)
luni, 09 noiembrie 2015
E interesant mesajul , imi place suprapunerea planurilor separate , (de viitor ale unuia , de trecut ale celuilat) pentru a forma o dunga de prezent ...este chiar frumos ! Admit si folosirea "planului planurilor " ,ca o ingemanare a tuturor planurilor intr-unul singur .
Nu sunt de acord cu imbratisarea planurilor paralele , insa. Pentru ca orice este paralel nu se intalneste ...Asadar , eu as sugera sa devina"tangente" ...ca apoi , viata sa le desparta , definitiv (paralele) . Nu cred ca afecteaza nici mesajul , nici masura versului daca ar suna asa :
până când, tangential, s-au îmbrățișat...
E doar o sugestie, cu drag !
Adina Speranta
luni, 09 noiembrie 2015