* * *
Cunosc prea bine taina acestui trup de humă,
Şi-a sufletului taină de-asemenea o ştiu,
De-aceea Moartea n-are puteri să mă-ngrozească,
Ce-nseamnă dac-o lume dispare în pustiu,
Iar ochiul meu de-a pururi nu poate s-o mai vadă?
Nu mă-ntristează asta, şi n-am să fac demersuri
Să mai rămân pe lume, atâta timp cât ştiu,
Că am în mine sute de alte Universuri.
De ai în tine însuţi deplină Conştiinţa
Giganticelor forţe care în tine zac,
Poţi lua un strop de rouă şi faci din el oceane;
O, inima mea, spune-mi, cât timp ca un sărac,
Vei mai cerşi umilă firava strălucire
A razelor de lună, când tu poţi lumina
Şi lumea de afară, cu-a inimii făclie,
Şi beznele din tine, cu strălucirea ta.
Traducere - Ion Larian Postolache și Charlotte Filitti
vezi mai multe poezii de: Sir Muhammad Iqbal
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.