Şoaptă-mi, lină adiere!
Adu-i sufletul la mine!
Vântule, nu te opri!
Calcă dealuri şi doline
Numai nu te risipi!
Scurmă-n piatră, cată-n vale,
Răscoleşte prin trifoi!
De-l găşeşti în loc cu jale,
Adă-l repede,-napoi!
Nori stârneşti? Nu te griji!
Poartă-l lin pe scurtătură,
Când ajungi l-oi obloji
De cel oft şi de arsură!
De-om vedea că sângerează
Fără binele a-l ţine,
Cel târziu până-n amiază
Să-i dai sufletul din mine!
Şi apoi, în crucea nopţii,
Şoaptă-mi, lină adiere!
Trece-mă prin pragul morţii,
Crivăţ tu şi eu, tăcere!
01.08.2018
De adăugat volumului
DOINA DORUL DUMNEZEU
Editura CORESI, 2017
vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau