Ce dacă numai lacrimi își plimbă luciu-n mare?
E tot atâta soare ce se-oglindește-n ea
Și-i izgonește-n valuri amarul ei de sare,
Ca, voluptos, să-i cearnă scântei de peruzea.
Când luna-nțeapă cerul și noaptea sângerează,
El pleacă-n lumea-adâncă din tainice genuni,
C-un univers revine și marea-nseninează,
Prin grele cețuri varsă, cu zorile, minuni.
Dă zbateri albe apei, când scapără topazul,
Cu largă ondulare pe-un câmp marmoreean,
O-ntoarce și-o trimite să-și caute talazul
Și-n trupul mării crește o piatră de mărgean.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.