Când oamenii aruncă tot cerul în aer să facă dreptate,
O gheață, gestantă de veacuri, lovește în casele toate.
Din visele ascuțite , ale somnului și nesomnului,
Se ridică, urlând de durere, soldații betonului.
Aud,prin tăcerea cea neagră a vieții curmate,
Cum cade o floare cu petale umflate.
Când jocul terorii , pe care-l jucăm,
Retează copacii, ce mor în mohor.
Nu-i nimeni s-apese trăgaciul iubirii.
Stăm doar imobili în bătaia privirii,
Ce veghează tăcută… în groapa uitării,
De unde, doar alții, vor scoate Muzeul Ororii.
vezi mai multe poezii de: Elyana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.