Prin tot ce fac storc sufletul din mine
Și răscolesc durerile murdare,
Amanetând, cu scopul să omoare,
Tot ce e pur și tot ce este bine.
Dar viața mea de vor să mi-o doboare
Să spurce țelul ce mereu revine,
Privesc spre Cer... și el mă va susține...
Tot ce-mi distrug mă pune în valoare.
Și voi scăpa din chingile meschine,
Găsind și azi o nouă ancorare
Între suspine, printre vechi terține
Și-n virgulele strânse să-mi separe
Enumerarea viselor divine
Din poezia vieții, să repare...
vezi mai multe poezii de: Gabriela Botici
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.