Aripi din viața mea ai răscolit,
Sărutul îmi trădează nerăspunsul;
Ești răsăritul și vei fi apusul,
Sfera iubirii mele ai cioplit.
Din partea ta mă doare și floarea aruncată
Sau vorba nerostită – gândită-n supărare
Și frunza mă rănește de o arunci mai tare
Când mai aștept să-mi dărui iubirea netrucată.
Când toamna țese-n galben o altă feerie,
Adâncul dor de viață din clipele-i profunde
Culege zbor de păsări și-n mine se ascunde,
Împrumutând din soare o rază purpurie.
Prin tot ce fac storc sufletul din mine
Și răscolesc durerile murdare,
Amanetând, cu scopul să omoare,
Tot ce e pur și tot ce este bine.
Când viața mă trezește și tot ea mă îngheață,
Culeg din ceruri vise și-n tine simt trăire,
Să regăsesc o dată pierduta strălucire,
Furându-ți clipa albă ce încă îmi dă viață.