Bătea și vânt prin spicele uscate,
Erau și mărăcini prin ele-ascunși,
Iar macii triști, cu capete plecate,
Zăceau în lan, de ghimpii lor străpunși.
Ce zi era! – părea înmormântare:
Cădelnițau pe cer atâția nori
Cu stropi ce se jertfeau, crezând altare
Întinderi pustiite de culori.
Iar pașii tăi se-ndepărtau pe-o cale
Ce se pierdea în cerul amurgit
Cu urme de fâșii zodiacale
Întinse înspre marele sfârșit.
Iar vântul … vântul tremura-n rafale,
Plângând petala macului strivit.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.