Ne-am furișat, iubito,-n seara cea
în care luna mi-a zâmbit, golașă,
pe o potecă ce părea c-avea
chemarea glumei care se îngroașă.
Ne-am azvârlit, din mers, tricouri, blugi,
șosetele de tufe au fost prinse,
și n-am simțit nici mărăcini, nici rugi,
căci noi aveam călcâiele aprinse.
Lumina Lunii ne-a fost de folos
și am văzut, în clipele acele
întreaga … tu, iar eu … nu mai prejos!
Of, Doamne! – catifea era, sau piele? …
poiana ... iarba ... eu privind în jos ...
dar tu, iubita mea, priveai spre stele.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
frumos si incantator!
multumesc
alex
sâmbătă, 25 iulie 2015
mesajul este frumos, dar atentie reorganizeaza versurile si semnele de punctuatie le folosesti uneori fara sens....
consideratie si te astept...
CRITICUL BLIND
sâmbătă, 25 iulie 2015
Foarte frumos!
andreionthepoetry
sâmbătă, 25 iulie 2015