E foarte frig pe drumul care leagă
prezentul cu o parte din trecut,
și-i alb în jur, și-s gânduri ce-ar fi vrut
spre viitor o cale să aleagă.
Copacii par ca dintr-un timp pierdut
rugându-se de cer să le-nțeleagă
durerea dintr-o viață fără vlagă,
în care sunt de nerecunoscut.
Asemeni lor sunt pașii peste-o gheață
depusă pe un strat de amintiri
ce ultimele clipe își agață
de urme care poartă amăgiri
și le promit în frigul iernii viață
cu anotimpuri fără desfrunziri.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.