Întristătoare nouă voluptate,
Să frângi un adevăr din nătângie.
Apoi, neavenită lăcomie,
Să faci din gândul tâmp normalitate.
Torc nopți peste robusta-mi insomnie
Mă frânge nedorita cecitate
Cer zorilor să-mi dea serenitate,
Lumina lor e noua tiranie.
De ce mă-ngrijorez pândind apuneri?
E telefonul mut. Cerșesc o șansă.
Neliniștea re-nvie, avalanșă,
Povara ei a pogorât pe umeri.
E așteptarea nemiloasă transă,
Și câmp rodind nedemne presupuneri.
17-19 ianuarie 2025
vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.