Sonetul CLXVIII (sărăcanii...) - Ovidiu Oana-pârâu
Poezie adăugată de: Ovidiu Oana-parau

    joi, 21 noiembrie 2024

Demult nu mai miroase-a iarbă, iarba,
Prea des putridă-n mlăștinirea zloatei.
E verde astăzi doar veninul gloatei,
Agorele au hămețit cu broajba.
S-au săturat de neclintită vrajba
Dintre sărmani pe spusele diatei:
Se vrea mărit din nou birul polatei.
Ce le rămâne, sapa, plugul, coarba?
Au ostenit cu supra de măsură,
Copiii li-s desculți printre noroaie,
Și foame și boleșnițe îndură,
Beau apă și arar o scorobaie
Împart cum pot din oala cu fiertură,
Adorm visând la groape de gunoaie.

27.06 – 02.10.2024
Volumul de sonete
RĂSPUNSURI PENTRU WILL, 2016



vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.