Pogoară-Ți, Doamne, taina ostoirii
La ceasu-n care zilele sfâșie
Himera mea ca fir de păpădie
Și lauri pune-mi harul nerostirii!
Ai dăltuit atâta gingășie
În prunc și mamă, stâlpi ai nemuririi,
Urmând s-o poarte, mai departe, mirii
Temei al lumii, nu doar veresie.
Am lăstărit, m-ai ridicat din boțul
Celui născut mezin, cu grea ursire
Să poarte rang de stei, nu chilimoțul
Cu nume oarecare ci-mplinire
Ca om întâi, apoi, în urmă, soțul
Și tată prin copii și prin iubire.
09 februarie 2023
vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.