E-un felinar ce ziua nu se stinge,
deasupra unei porți, pe strada mea,
și arde cu o flacără ce-abia
apropiindu-te o poți distinge.
Când, uneori, un trecător se-oprește
și îi observă flacăra, mirat,
un singur gând încearcă: “E uitat!”
Atât - și pleacă, nu se mai gândește
că, poate, cineva, oftând din greu,
așteaptă ca lumina-i să atragă
ființa ce odată i-a fost dragă.
Că-i zi sau noapte, felinarul meu,
în pâlpâirea flăcării, se roagă
să nu mai ardă. Îl voi stinge ... eu.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
dragi versuri ce mangaie...
mitica
marți, 20 octombrie 2015
Deosebita aceasta poezie! Minunata!
andreionthepoetry
luni, 19 octombrie 2015
Versuri care intră în suflet fără ca să bată la ușă
papamirel
luni, 19 octombrie 2015
Frumoase tablouri poetice...
Anamaria
luni, 19 octombrie 2015
Atata caldura ai adunat ! Mi-a placut mult...
mirela
luni, 19 octombrie 2015