E necredinţa-n Tine un act de libertate?
E împlinit acela care refuză legi,
Sau neglijat şi despot Te simte când alegi
Pe cei ce-Ţi cred orbeşte cuvântul, o cetate?
Cu naşterea şi viaţa, la fel îngăduite
De-aceeaşi lege-a firii de rit universal,
Ei simt eternitatea în eul abisal,
Chiar fără rugi ce-aşteaptă să fie răsplătite
Şi merg pe lunga cale născându-se, trăind,
Întreabă, vor să ştie, trecutul răscolesc,
Visează, luptă, -ncearcă, spre viitor privesc,
Clădind la fel ca ceilalţi şi tot la fel murind.
Nu-s eretici aceia ce vor să se-mplinească.
Tu ai făcut aflarea, virtute omenească.
05.02.2008
Volumul de sonete în dialog cu W. S.
RĂSPUNSURI PENTRU WILL,
Editura CORESI, 2016
vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau