Aripi rănite de Întrebări,
ne părăsesc Sângele Apusurilor,
triste și pustii,
ale țărmurilor de Cuvinte,
pe care ne-au naufragiat,
Zilele fără adăpost,
ale Iubirii.
Nici măcar nu am observat,
cum ne-au alunecat Clipele,
direct în brațele reci ale valurilor,
unui Adevăr al Nimănui,
pe care nici unul dintre noi,
nu puteam să-l înțelegem,
oricât de mult ne striga surd,
din Inima de Vânt,
unica ce ne-a mai rămas,
să ne adie cu același Absurd,
atât de grijuliu cu Deșertăciunea,
Singurătatea.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.