Mi-aş fi dorit să înţeleg ce înseamnă,
O mamă în această lume,
În care toate drumurile,
Lăcrimează cu o naştere,
Sfânt e numele Tău,
Doamne, Lumină Divină,
De când ești Amintire,
am ajuns să vorbesc cu Stelele,
să le întreb,
dacă-și amintesc,
Nu L-am întrebat niciodată,
pe Dumnezeu,
de ce i-a pus Lacrimii dalta în mână,
ca să cioplească cu ea,
Te-am așteptat,
Lumină Divină,
pe strada pierdută,
a Întunericului,
E-atâta Primăvară,
în ochii Durerii,
încât toate Florile de Lacrimi,
par a fi înmugurit,
Atunci,
când Ființa,
va trece-n Neființă,
și Moartea,
De ce plâng Îngerii Iubirii?
Alerg,
Ninge-mă Iubire,
cu trupurile Stelelor Nemuririi,
care să-mi lumineze Sufletul,
a cărui Inimă de Jar,
Cu cât alergăm,
după Viața Veșnică,
nu facem decât să îmbrățișăm,
și mai mult,