Aripi frânte de Dorințe,
ni se prăbușesc,
pe Orizonturile putrezite ale Timpului.
Râsete crispate,
zac printre rădăcinile Ridurilor,
abia apărute,
pe fețele nerase ale Amintirilor,
Urme de Lacrimi,
sunt doar Urme,
ne tocesc tălpile Așteptărilor,
rezemate de tulpinile negre ale Gândurilor,
Coroane mortuare de Cuvinte,
pline până la refuz,
cu Vise împletite,
pe cadrurile ruginite ale Întrebărilor,
Lumina Divină,
ne-a învelit cu atât de multă Primăvară,
încât nu puteam crede că există Păcat.
Clopote surde,
ne bat Destinele,
Mori de Vânt,
macină fără încetare,
Buchete de Lacrimi,
dăruite de palmele Așteptărilor,
pe strada fără adresă,
a Ochilor tăi,
Buchete de Lacrimi,
dăruite de palmele Așteptărilor,
pe strada fără adresă,
a Ochilor tăi,
Mă rup,
de mine,
pentru a ne putea accepta Amintirea.
Mi-am ros tălpile,
Inimii Speranței,
până am ajuns la tine,
Amintire.