Crevase de Zâmbete,
scobite adânc,
în Ghețarii Privirilor,
se topesc lăcrimând,
de dorul Ochilor de Cer,
ai Oceanului de Singurătate,
ale cărui valuri înspumate de Cuvinte,
vuiesc printre urechile scoicilor,
unui Timp,
ce a rămas al Nimănui,
în gara pustie,
a Iubirii,
al cărei tren de Adevăr Absolut,
condus de Predestinare,
nu va mai reveni niciodată,
pe fruntea Sufletelor noastre.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.