Eliberat de mine însumi,
pe Țărmurile Pustiurilor de Cuvinte,
pe care-mi beau însetat,
din cănile de pustiu ale Destinului,
Apa amară a Iluziilor Vieții și Morții,
dar nu înainte de a spăla cu ea,
Tălpile Non-Sensurilor Existenței,
în care mi-am întrupat,
Visele de Iubire,
ale Lumii de dinainte de Lume,
ce mi-au fost spulberate,
de Vânturile Deșertăciunii,
ce bat spre Nicăieri,
spulberând Cuvântul Facerii,
către Zările Singurătății,
de noi înșine.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.