Atât de tânără era Vremea,
când ai ales să pleci,
pe munții Iluziilor Morții,
de unde nu te-ai mai întors, niciodată,
fiindcă alături de tine,
s-a cățărat și Timpul,
care s-a îndrogostit atât de tare,
de Visele care-ți zâmbeau în Ochii de Cer,
încât și-a aflat Eternitatea lui în ei,
navigând spre Nesfârșit,
până la Steaua Destinului nostru,
pe care ai aprins-o,
așteptându-mă,
pentru totdeauna.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.