Răstignit,
pe coroana de spini,
a Iluziilor Vieții și Morții,
Omul,
Răstigniți pe mormintele propriilor Aspirații,
ne ascundem Cimitirele Cuvintelor,
printre buruienile Întâmplărilor,
cărora le suntem datori,
Răscolește-mi Doamne,
Inima de Cer,
a Focului Sacru din mine,
să mă pot troieni,
Spune-mi Iubire,
câte Zile de Frământări,
ai răstignit,
pe Cerul Inimii de Foc,
Șiroaie de Clipe se prelig,
pe obrazul ridat al unei Amintiri,
care mai speră și acum,
că-și poate spăla Sângele Înfierbântat,
Mă ridic,
din Sângele marilor furtuni,
ale strămoșilor,
atâtor Iubiri,
Străzi însângerate de Apusuri,
se pierd rătăcite,
prin Inimile reci și inerte,
ale Depărtărilor,
Eram,
atât de multă primăvară,
încât,
până și Libertatea începuse,
Valuri de Amintiri,
sparg Privirile apuse,
mai demult decât Vremea,
Clipei,
Urme de Umbre,
clădesc ziduri de Cuvinte,
dintre mine și tine,
Dumnezeu și Iubire,