Să știi că vom reuși,
chiar și atunci,
când nici Speranțele,
nu-și vor mai găsi rostul,
și Anii vor vagabonda,
pe Orizonturile Disperării,
înecându-se indiferenți,
în Lacrimile Ochilor de Cer,
ai Ploii de Vise deșarte,
prin care vom alerga,
căutându-ne,
prin buruienile Absurdului,
Iubirea,
atât de bolnavă de noi înșine,
încât va alege,
până și Agonia Zorilor,
ce ne frământă Destinul,
doar pentru a ne fi alături,
atunci când vom decide,
să ne clădim împreună,
Catedrala Adevărului,
de a rămâne împreună.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.