Aripi de Lumină Divină,
frânte prin Întrupările,
Zilelor fără adpost,
care și-au pierdut,
Ochelarii de plumb ai Viselor,
ce au ajuns să orbecăiască,
printre Zidurile masive,
ale Angoaselor Existențiale,
de care ne sprijinim,
adeseori Moartea,
pentru a ne hrăni cu ea mai târziu,
când foametea,
Depresiilor Absurdului Carismatic,
de noi înșine,
va fi și mai mare.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.