Depărtări zidite-n Orizonturile de necuprins,
ale Disperării,
ne apasă amenințătoare,
Catedralele Viselor,
nepătate de nici o Icoană,
a Păcatelor Originare,
unde suntem avertizați,
să ne ducem Disperările,
pe umerii înlăcrimați ai Sufletelor,
pentru care Universul Iubirii,
trebuie să devină,
o Penitență îndelungată,
pentru niște Greșeli ale Creației,
care nu ne aparțin,
dar pe care trebuie să le plătim,
tot noi,
călcând pe Jarul Durerii,
care trebuie să ne mistuie,
până când ne va salva,
doar Moartea izbăvitoare,
ce va muri odată cu propria ei Ființă,
în care ni se promite,
fals,
că vom exista.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.