Zori de cristal,
se sparg în cioburi de Dureri,
tăioase și triste,
ce ni se înfig adânc,
în Pașii Zilelor fără adăpost,
ale Destinului,
care sângerează cu Apusuri,
peste Orizonturile Privirilor,
pierdute de Sfințenia unei Iubiri,
tot mai stinse,
în Noaptea ce se apropie,
ca să lovească cu putere,
la porțile Inimilor noastre de Vânt,
Cerul pustiu al Singurătății.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.