Rădăcini uscate,
își plâng Amintirile Sevelor,
ale căror fantome de Gusturi,
încărunțesc până și Privirile,
Cimitirelor de Cuvinte,
în care ne-am înmormântat,
Amintirile unui Viitor,
pe care l-am considerat,
de fiecare dată,
ca fiind al Nimănui,
chiar dacă ne striga,
din adâncurile fără de margini,
ale propriilor noastre Ființe,
plin de Disperare,
Străinul Subconștient,
al Adevărului Absolut,
al Iubirii.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.