Am închis Ferestrele Amintirilor,
să nu-mi intre gerul nemilos,
al Depresiilor Absurdului,
din Cimitirele de Cuvinte,
ce ne-au mai rămas,
ce rătăcesc aiurea,
cu Priviri descompuse,
prin Zilele fără adăpost,
ale căror Inimi de Pustiu,
încă mai bat ora exactă a Durerii,
pentru noi,
de câte ori zărim,
Aripile de Cer ale Depărtărilor,
ce credem că ne unesc,
Destinele,
atât de înstrăinate,
de propriul lor Sine,
încât dacă s-ar rezema de ele,
toate Visele de plumb,
ale acestei Lumi,
nu le-ar fi mai greu,
și nu s-ar simți mai strivite,
decât de un singur Pas,
făcut de noi înșine,
împreună cu Singurătatea.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.