Ești atât de mult Vis,
precum sunt o flacără,
și ard mistuindu-mă fără de sfârșit,
în trupul inert al unui Cuvânt,
încât simt cum Viitorul incandescent,
ni se așterne,
pe fruntea Adevărului Absolut,
al Luminii Divine,
izvorâtă din trupurile Speranțelor,
care au ajuns să se îmbrățișeze,
clădind Catedrala Mântuirii,
de noi înșine,
cu palmele bătătorite ale Amintirilor,
despre o nouă Religie,
a Iubirii,
mai veche decât Timpul,
izvorâtă în valurile de sudoare,
de pe frunțile Simțămintelor noastre,
din care,
însetați fiind,
ne bem Apa Vieții,
pe care tocmai am descoperit-o,
în fântâna adâncă a Sufletelor noastre.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.