Ceruri pătate,
pe fețele de mese ale Pustiurilor,
cu Amintiri,
ninse pe notele de plată,
scrise de Timp,
propriilor noastre Clipe,
pe care ne ținem și azi,
Coatele Destinului,
ce nu vrea să părăsească nici acum,
Masa Disperării,
la care ne-am așezat,
în crâșma rău famată,
și plină de fumul înecăcios,
al Sentimentelor,
Absurdului unei Lumi,
în valurile căreia,
am fost înecați,
cu îndeajuns de multă Durere,
încât să nu mai putem respira vreodată,
aerul curat al unei Iubiri.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.