Îți scriu Iubire,
de pe patul de spital,
al Zilelor fără adăpost,
pe care zac,
fără să reușesc a mă desprinde,
de cioburile tăioase și triste,
ale Amintirilor,
care mă strivesc,
cu norii de plumb,
ai Așteptărilor unor Clipe,
ce au ales,
să îngroașe Cortegiile funebre,
ale Fericirii,
decât să ne clădească,
podul Adevărului Absolut,
pe care am fi trecut,
fiecare dintre noi,
ținându-ne de mână,
propriul Străin al Subconștientului,
pe care-l pierdusem,
la zarurile Morții,
atunci când am fost întrupați,
în Destinul Nimănui,
al acestei Lumi.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.