Nu te-am întrebat niciodată,
Fericire,
de ce Adevărul tău,
mi-a ars în întregime,
Zorii de carton,
ai Viselor,
despre care trebuie să recunosc,
că au rămas mereu neîmplinite,
dar nu înainte,
de a le mototoli,
Înțelesurile străvezii,
strivindu-le cu norii de plumb,
ai Cerului Singurătății,
din Sufletul căruia,
ni s-a născut Eternitatea Clipei,
pe străzile căreia,
încă mai alerg,
crezând că te voi întâlni,
Iubire.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.