Regăsiri pierdute,
printre spinii otrăvitori ai Cimitirelor de Vise,
în care ne-am înmormântat,
de fiecare dată,
Eternitățile Clipelor,
pe care am fost blestemați să le strivim,
odată cu trecerea noastră,
prin calvarul Iluziilor Non-Sensurilor Existenței,
care ne-a pus,
pe umerii Speranțelor deșarte,
întreaga greutate a Vieții,
ce trebuie neapărat dusă,
până la porțile Morții,
care ni se deschid negreșit,
de fiecare dată,
la fel de întunecate,
precum ne-a fost și Cerul acestei Lumi,
oricât de mult,
s-ar fi chinuit Absurdul,
să ni-l picteze,
în Culorile țipătoare ale Fericirii.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.