Prefă-mă în fluviu,
și lasă-mă să curg,
pe fruntea Viselor tale,
Iubire,
să iau cu mine,
întreaga durere și tristețe,
a acestei Lumi,
înecată-n Absurd,
chiar de-ți voi stârni Amintiri,
atunci când mă voi prăbuși,
la tălpile Eternității,
din cascadele Inimilor unor Cuvinte,
pe care ni le-am rostit,
adeseori,
atunci când invocam,
Nemurirea.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.