Aripi de morminte proaspete,
se desfac amenințătoare,
deasupra Viselor,
ce îndrăznesc să se înalțe,
peste Ridurile Cuvintelor,
la tălpile cărora ne îngenunchea,
Iubirea,
înainte de a ni se prăbuși,
strivită de Orizonturile de plumb,
ale Zilelor fără adăpost,
ce ne așteptau nerăbdătoare,
să ne ofere câte o cană de pustiu,
din Apa Iluziilor Vieții și Morții,
pe care navighează și acum,
Disperarea și Durerea,
Destinului nostru,
ce am fost forțați să-l bem,
până la capătul puterilor,
Adevărului.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.