Zaruri aruncate de Speranțe,
în sânul rece al Timpului,
pentru a fi duse,
de Ridurile adânci ale Destinului,
într-o cădere încătușată și nervoasă,
pe umerii neobosiți,
a numerelor Necâștigătoare,
ale Morții,
mereu în așteptare cu Porțile deschise,
din care Religiile și-au croit Paradisul,
Eternității,
pe care se va prelinge,
într-o bună Zi,
Tot fără adăpost,
Fluidul Privirii noastre descompuse,
în razele unei stele,
cu nume de Amintire.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.