Rătăcit,
printre sloiurile de gheață,
prelinse pe frunțile pline de sudoare,
a Zâmbetelor,
ținute în brațele tremurânde,
ale Privirilor,
ce-și ard Apusurile,
cu flăcările Amintirii,
în care ne mistuiam,
undeva-cândva,
trupul Timpului,
a cărui eternitate,
credeam că ne aparține,
fără să știm,
că din cenușa sa,
Inima de Vânt a Orizontului,
atâtor Furtuni de Vise,
își va spulbera,
Viitorul de Plumb,
peste Destinul,
care ne strivește,
acum,
orice fărâmă de Speranță.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.