Vino să ne îmbătăm,
cu cănile de pustiu,
ale Absurdului,
care ne-a mai rămas de băut,
Iubire,
și apoi să ne aruncăm,
în marea Lacrimilor de Vânt,
care spulberă nisipul Amintirilor,
ce odată cândva,
era în Clepsidra Sentimentelor,
atât de viu și de prezent,
pe care a spart-o,
cu Visele noastre,
ce parcă ar fi trecut,
mai demult decât toate,
Vremurile Disperării,
acestei Lumi a Nimănui,
la un loc.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.