Orizonturi apăsătoare și pustii,
strivesc stolurile de Cuvinte,
căzute în genunchii Mesajelor,
tot mai indiferente și reci,
pe care Toamna Ochilor pierduți,
ai Norilor din Priviri,
ni le trimite,
la ora Întâlnirii,
Singurătății,
cu noi înșine,
care am înțeles,
în cele din urmă,
că nu mai știm Calea,
de a ne reîntoarce,
către Eternitatea Clipei,
în care ne hrăneam,
numai cu Iubire.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.