Aripi de Înger,
se deschid,
în Lacrimile Cerului de Vise,
al Eternității Clipei,
pe valurile căreia,
navigăm spre Nemurirea,
regăsită în Privirile,
în care ne pierdem,
orice simțăminte trupești,
redevenind acea Dumnezeire,
ce nu pare a fi căzută,
în capcana Întrupării,
din Păcatul Originar,
care nu ne-a aparținut niciodată,
Iubire,
chiar dacă s-a dorit,
a fi asemănată cu tine,
de un Dumnezeu,
care nu a fost niciodată al nostru,
fiindcă L-am fi redescoperit,
de fiecare dată,
în Ochii Nemuririi Tale.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.