Alergam împreună,
printre Florile de Lacrimi,
ale Fericirii,
Iubire,
pe care ni se părea,
că le îmbrățișează Timpul,
dăruindu-ni-le,
în buchete de Nesfârșire,
până când,
a început să ningă,
cu stele căzătoare de Amintiri,
peste Viitorul tot mai apăsător și trist,
al Destinului,
ce nu putea să ne înțeleagă Visele,
fiindcă se afla dintotdeaua,
în puterea Morții,
chiar de nu vroiam să știm acest lucru,
el ne despărțea de noi înșine,
răsplătindu-ne cu Durerea surdă,
a Absurdului,
din Privirile pierdute,
ale Sfinților Așteptării,
ce-abia mai stau sprijiniți,
pe pânzele reci și mucegăite,
ale Icoanei,
Jurămintelor noastre,
de Dragoste.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.