Inimile de Cer,
ale Sentimentelor,
au început să se prăbușească,
peste Promisiunile Zorilor,
ce ne apasă,
cu respirația Singurătății,
Pașii Zilelor noastre fără adăpost,
ce ni se adâncesc,
în Umbrele Viselor,
fiind tot,
ce ar mai fi rămas din noi,
Iubire,
și mai poate să te aștepte,
în gara ruinată a Speranțelor,
al cărei nume,
cred că l-am uitat cu toții,
fiindcă în dreptul ei,
pare să nu mai fi oprit,
nici un tren al Clipelor tale,
de mai bine de o Eternitate.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.